Romania -

Autentificare

Căutare Smart

Open Panel

România -

Star InactiveStar InactiveStar InactiveStar InactiveStar Inactive

health_thiefNici nu știu cum sa încep. Să o luăm așa:

Pe spatele concediului medical ce mi-a fost dat în urma operației LIA citesc cu uimire (stupoare mai degrabă), că salariul pe perioada concediului medical este doar parțial plătit (75% sau 85%) pentru o sumă de situații (între care și a mea), și este integral plătit doar pentru urgențe, SIDA, etc.
Mai citesc odată și nu-mi vine să cred. De ce să fiu plătit doar 75% ? Am vrut eu să fiu bolnav? Aș vrea să mă duc la birou să lucrez ca să primesc întreg salariul, dar sunt nedeplasabil, fizic nu pot, m-am operat la genunchi. Deci în ciuda intențiilor mele bune, sunt penalizat cu 25% din salariu. Poate țara mă vrea șchiop și muncitor, un Bogdan sănătos îi încurcă planurile.

 

Star InactiveStar InactiveStar InactiveStar InactiveStar Inactive

Ca în fiecare iarnă - pentru unii în mod total surprinzător – iarna a venit și pe la noi. Știam cu aproape o săptămână înainte de căderile de zăpadă – însă acestea au reușit să provoace panică, eforturi deosebite, și din păcate chiar moartea.  Trăim în fiecare iarnă povestea cu drobul de sare, din păcate din perspectiva femeilor ce se plâng - și nu pot realiza ce se întâmplă.

Mintea mea nu reușește să înțeleagă panica asociată cu ninsoarea și frigurile din zilele trecute. Fraților, dragi concetățeni, e IARNĂ ! Iarna ninge. Iarna e frig. Foarte frig. Iarna bate vântul. De multe ori chiar când e frig. Iarna e viscol. Pentru condițiile de iarnă ne pregătim din vară, sau măcar cât timp mai e uscat pe afară. Acestea sunt niște axiome ! Nu sunt lucruri opționale ! Dacă într-o iarnă nu a nins masiv și nu au fost friguri crunte, asta nu e o regulă că așa se va întâmpla pe viitor în fiecare iarnă ! Dimpotrivă, e o excepție fericită ! Dacă până la mijlocul lui ianuarie iarna nu a dat semne că vine nu înseamnă că nu va veni !

 

Star InactiveStar InactiveStar InactiveStar InactiveStar Inactive

De când am venit în sud, în București, observ în fiecare iarnă cu zăpadă practicarea de către majoritatea bucureștenilor a unui sport ciudat; nici nu știu cum să-i spun, dar dacă ar fi musai să-i dau un nume, i-aș spune vânturarea alternativă a zăpezii . Se practică în echipă, cu echipamente diferite, și  în orice număr  de jucători.

Pe de o parte avem utilajele cu lame de deszăpezire, iar de partea cealaltă, locuitorii cu lopată. Scopul sportului pare a fi pasarea la infinit a zăpezii din terenul unei echipe în terenul celeilalte; logica care alimentează acest sport este că e treaba celeilalte echipe să adune zăpada, fiecare creditând echipa adversă cu mai mult simț civic. Câștigă evident cel care are nesimțirea mai mare, iar echipa ce manifestă cel mai mic semn de spirit civic a pierdut fără drept de apel. Astfel localnicii aruncă cu lopata/fărașul/mătura/freza în drumul public zăpada din curte/fața porții/trotuarul propriu/fața blocului/din dreptul mașinii proprii. Echipa utilajelor, printr-o nonșalanta trecere, mută într-o secundă toată zăpada înapoi în terenul localnicilor, zidind-o într-o creastă pe toată lungimea străzii.

 

User Rating: 5 / 5

Star ActiveStar ActiveStar ActiveStar ActiveStar Active

În cursul lunii trecute progresul a ajuns şi pe strada mea; evident cu săpături, blocări de locuri de parcare, limitări de trafic, - aşa cum e "normal" în Bucureşti. Este vorba despre mega proiectul Netcity - să dispară cablurile de conectare Net+TV de pe stâlpi şi să mutăm conexiunile în infrastructura subsol; infrastructura din subsol deţinută de primărie, monopol, astfel că preţurile de închiriere pot fi dictate de necesităţile bugetare ale PMB.

Dar astea sunt remarci răutăcioase, să revenim la poveste.

 

Star InactiveStar InactiveStar InactiveStar InactiveStar Inactive

Deci, duminică, 22 noiembrie 2009.  Primul tur de scrutin pentru prezidențiale plus referendum.

Premize: Sunt in București, dar am buletinul de Piatra-Neamț. Deci, pot vota numai pe liste suplimentare, speciale, etc.

Dar mai bine să o iau de la capăt. Deci:

Imagini

Ultimele comentarii

  • Primul pas

    gabila 13.11.2013 20:03
    Super!!!!!!
     
  • Zillertal - HinterTux - schiind cu zeii - ian 2011

    Eu 03.07.2011 00:17
    Hei! mi-au placut povestile tale. :)) M
     
  • ANUNȚ - "Back to nature" ep.2 - Valea Albă

    Bogdan Avadanei 23.12.2010 17:01
    He he he, Long time no see !! Da, am început să (re)fac ce îmi place și ce știu (mai corect știam ;-) ...
     
  • ANUNȚ - "Back to nature" ep.2 - Valea Albă

    Andrei Miau 21.12.2010 03:24
    Bravo! I really enjoyed reading it ;) si in plus de asta ma bucur sa vad ca faci ceva ce multi nu mai ...

MOVESCOUNT Button