Romania -

Autentificare

Căutare Smart

Open Panel

Star InactiveStar InactiveStar InactiveStar InactiveStar Inactive
 

health_thiefNici nu știu cum sa încep. Să o luăm așa:

Pe spatele concediului medical ce mi-a fost dat în urma operației LIA citesc cu uimire (stupoare mai degrabă), că salariul pe perioada concediului medical este doar parțial plătit (75% sau 85%) pentru o sumă de situații (între care și a mea), și este integral plătit doar pentru urgențe, SIDA, etc.
Mai citesc odată și nu-mi vine să cred. De ce să fiu plătit doar 75% ? Am vrut eu să fiu bolnav? Aș vrea să mă duc la birou să lucrez ca să primesc întreg salariul, dar sunt nedeplasabil, fizic nu pot, m-am operat la genunchi. Deci în ciuda intențiilor mele bune, sunt penalizat cu 25% din salariu. Poate țara mă vrea șchiop și muncitor, un Bogdan sănătos îi încurcă planurile.

 

 

Poate statul se gândește că dacă ești bolnav în concediu medical, poți să-ți câștigi tu 25% din salariu prin activități diverse. Doar nu te mai duci la muncă, deci hai, bagă mare ceva; cum adică nu poți, că ești bolnav ? Lasă, lasă ca știm noi cum e cu bolile astea. Oricum nu ești bolnav pe tot corpul; ai un picior cu probleme, faci lucru manual, croșetezi. O mână? păi ce cauți acasă, doar poți merge la muncă pe picioare! Un ochi, nas, o ureche, sunt mofturi, de fapt n-ar trebui concedii pentru ele. Ai febră? Ia un Nurofen și treci la treabă. Ai cancer? Treci și muncește că tot mori, mai fă niște bani, să plătești medicamentele alea pe care noi nu ți le aducem. Te-ai operat ? Tot lucru manual sau împletești; cum adică mai ești sub anestezie ? adică trăiești intens, ești "high", cu prafuri sau înjecții, bă? Și mai vrei să-ți și plătesc distracția. La muncă nu la-ntins mâna !

Ce minte bolnavă a putut născoci chestia asta ? De ce? Ca să nu fugă lumea în concedii medicale fictive, și să plătească statul inutil ? Nu ține. Nu e drept din nici un punct de vedere, ca incompetența statului român de a stopa fenomenul concediilor medicale fictive să fie plătite de bolnavii reali ! E abuziv, aberant, cretin. E tâlhărie cu acte în regulă, statul de pe poziții de forță dictează: -Să plătești ! - Păi știți, am plătit până acum concediul medical, mi se reține procent din salariu de 16 ani și nu am avut nici o zi concediu medical până acum. - Nu contează, banii ăia erau pentru alții; ăștia de acum, nu dau bani suficienți să te plătim pe tine, așa că, ciocul mic, legea e lege !

Și fiind lege, poți scăpa de ea numai dacă pleci din țară. Nu știu de ce ne numim țară. La modul în care suntem conduși, am putea fi un trib de vânători culegători. Epoca de piatră e deja avansată pentru civilizația de aici. Și uite așa dorința de a pleca din România crește iar. Eu nu mă pot identifica cu așa aberații, deja cam orice se întâmplă în România nu mă mai reprezintă; nu este ceea ce vreau. Dar asta e altă discuție.

Sau am o idee poate mai bună. Dacă tot mi-am plătit înzecit concediile medicale, și tot sunt pedepsit ca și cum aș fi furat, ce-ar fi să-mi tot iau concedii medicale ? Pe ochi frumoși, evident. Să mai stau și eu boierește pe acasă, pot lucra pe net la diverse proiecte și pun statul să mă plătească; adică să îi fur și eu ce mi-a furat el mie. Știu că este o limită de zile de CM pe an, după care te vede comisia; pot să am grijă ca la comisie boala să fie pe bune, sau să cotizez daca îmi iese banu'; oricum să te troznești nu e greu, să te ții sănatos (și cu mintea întreagă) este mai greu. Sunt sigur că situația sistemului de sănătate determină pe foarte mulți să aleagă această cale; deci taxarea a 25% din venit nu rezolvă nimic.

health_moneyCum v-a trecut șmecherașilor prin minte să luați din banii omului (plătitor de ASIGURARI DE SANATATE - oare ce or asigura alea ?) pentru că voi nu sunteți în stare să găsiți o metodă prin care medicii să nu mai acorde concedii decât pe bune? Eu ce vină am că medicul nu-și face datoria? L-am educat eu, îi dau eu salariu mic, îl încurajez eu să facă asta? VOI, cei de la conducerea statului român sunteți incompetenții care nu sunteți în stare de asta, deși va plătim pentru această muncă ! Din salariul vostru să acoperiți concediile medicale fictive, nu din banii bolnavilor neprefăcuți ! "Genialului" care a avut ideea îi urez din tot sufletul ca orice plătește, să i se dea doar 75% din ce a plătit. Oriunde.

Cum ar fi băi conducătorilor, să vă zică providerul de telefonie (mai corect să va impună) ca vă dă doar 75% din timp semnal (deși ați plătit pentru 100%), pe motiv că se fură impulsuri în rețea ? Și ar mai vrea și ei să mai sune gratis acasă. Și nu are cine le plăti.

Până la urmă, la mine ca la mine, înjur, îmi vărs oful, și supraviețuiesc; dar un amărât ce câștigă un salariu un pic mai mare ca minimul pe economie, și care  poate ține în spate o familie, ăla ce face? Pentru el, bolnav pe bune și nedeplasabil, 25% înseamnă că o săptămână din lună familia lui nu mănâncă. Poate însemna și diferența între viață și moarte. La asta v-ați gândit genialilor? Sau vă stă mintea doar la ce taxe să mai puneți, cum să mai puneți poporul ăsta leneș la treabă, la produs pentru voi ?

Se spune, de fapt văd pe fluturașul de salariu în fiecare lună, că plătesc CAS - cică asigurări de sănătate. Am înțeles că nu pot să renunț la aceată asigurare, oricât de prost și-ar face treaba, și că nici nu pot să aleg alt asigurator. Că așa e legea. Deci sunt obligat să lucrez cu CNAS/CJAS . În virtutea acestei minunate colaborări, pentru rezolvarea problemei mele cu ruperea de ligament am avut onoarea să:

    1. sa-mi plătesc consultația inițială și RMN (noroc că RMN a fost inclus în pachetul cardului oferit de la birou) deoarece am tupeul să vreau să merg la o clinică privată (aproape de mine) unde am programare și nu pierd timp și nervi așteptând după toanele medicilor/asistentelor.
    2. să-mi plătesc analize pentru operație, deoarece am avut trimitire de la medic extern iar clinica cea mai apropiată de mine și unde pierd cel mai puțin timp mi-a taxat analizele, deși mi-a oferit o reducere de 20%.
    3. să-mi plătesc operația, deoarece vreau servicii medicale de calitate la o clinică privată unde nu vin cu 5 plicuri: medic principal, medic secundar, asistentă șefă, asistentă, anestezist. Fir-ați ai dracu' de privați care nu luați șpagă și mai rău, nici nu DAȚI șpagă, lasă că vă scoatem noi de pe piață. Oricum nu vă mai decontăm serviciile, rămâneți voi fără clienți, hi hi hi.
    4. să-mi plătesc medicamentele post operație (valoare totală peste 500 RON).
    5. să-mi administrez singur injecțiile cu anticoagulant, (sau să plătesc pentru asta) deoarece nu cred că există vreun serviciu de acest gen asigurat și decontat de sistemul de sănătate din România.
    6. să mi se rețină 25% din salariu, deoarece în loc să-mi petrec concediul de odihnă liniștit, eventual prin muncă, m-a pus dracu' să schiez și să-mi rup LIA; în plus, operația fiind facultativă (aș fi putut rămâne și cu ligamentul rupt și fără posibilitatea de a mai face sport, nici măcar alerga), înseamnă că e un lux. Bine că nu mi-au pus accize.

 

Dacă o mai țin mult, încep să-mi aduc aminte și de altele, de când a fost mama mea în spital (Dumnezeu s-o ierte!) și cum a trebuit să meargă post operator, în pași mici și lenți, 500m pe jos până la locul unde parcasem mașina, deoarece nu mi s-a dat voie să intru cu mașina în curtea spitalului să o iau, deoarece nu aveam bilet de externare, deoarece biletele de externare se scriau doar seara la grămadă (și am mai facut un drum a doua zi după ele), că n-are nimeni timp să le scrie atunci când te externează. Și de cearceafuri, și de asistente, și de plicuri, și de vizitele de max 30 min/zi, în fiecare zi la alte ore, că e doctoru' la vizită, și de halatele mai murdare și mai rupte ca hainele mele, dar obligatorii (!) etc.

 

Mai bine mă opresc, că mă înfierbânt iar și tocmai ce potolisem după ce mi-am spus oful.

În concluzie, în tribu' ăsta nu e bine să te îmbolnăvești; ajungi să te enervezi, ca mine, nu de alta. Mai bine dormi în pace, țara sursă de bani te face.

 

Imagini

Ultimele comentarii

  • Primul pas

    gabila 13.11.2013 20:03
    Super!!!!!!
     
  • Zillertal - HinterTux - schiind cu zeii - ian 2011

    Eu 03.07.2011 00:17
    Hei! mi-au placut povestile tale. :)) M
     
  • ANUNȚ - "Back to nature" ep.2 - Valea Albă

    Bogdan Avadanei 23.12.2010 17:01
    He he he, Long time no see !! Da, am început să (re)fac ce îmi place și ce știu (mai corect știam ;-) ...
     
  • ANUNȚ - "Back to nature" ep.2 - Valea Albă

    Andrei Miau 21.12.2010 03:24
    Bravo! I really enjoyed reading it ;) si in plus de asta ma bucur sa vad ca faci ceva ce multi nu mai ...

MOVESCOUNT Button