Personale

Autentificare

Căutare Smart

Open Panel

User Rating: 5 / 5

Star ActiveStar ActiveStar ActiveStar ActiveStar Active
 

LIA ruptSau altfel spus: Upgrade ACL experience.

LIA (în engleză ACL) este acronimul de la Ligamentul Încrucișat Anterior ( Anterior Cruciate Ligament pentru "shakespearieni").
Povesteam la ultima postare că în urma unui viraj mai "vioi" la schi în Pitztal/Riflesee, ceva s-a mișcat în genunchi rezultând într-o splendidă căzătură cu trombe spectaculoase de zăpadă plus ceva dureri și limitări de mișcare a piciorului. Diagnosticul final a fost până la urmă - ruptură LIA genunchi stâng plus LMI (leziune menisc intern). Mă pregăteam deja să caut o clinică specializată în astfel de operații în Germania sau Austria, când mi-a fost recomandată de o sursă de încredere (mi-a mai salvat spatele odată) clinica Med Sport din București.
Așa că am purces a mă opera aici, și mai jos am să vă povestesc desfășurarea ostilităților în forma unui jurnal.

 

 

 

4 februarie 2013
    - Am fost la consultații la Med Sport la dr. Marian Anghelescu. Clinica e specializată pe genunchi și ... operații estetice (sic!). Mi-am așteptat cuminte rândul printre postere cu forme de sâni apetisanți, dublați de buze ... rotunjite, de aproape că mi-a trecut genunchiul.
    - Organizare nemțească totuși - nimeni nu e uitat, nimeni nu e luat înainte, este timp pentru toți, ți se explică cu răbdare toate detaliile de care ai nevoie.
    - Am intrat un pic emoționat în cabinetul doctorului; m-a ascultat, a tras de genunchi, a studiat RMN și mi-a confirmat diagnosticul. LIA; a încercat să mă convingă să mă operez, dar eram deja convins :). Așa că m-a trimis pentru formalitățile de programare la secretariat cu diagnosticul scris.
    - Prima dată disponibilă pentru operații LIA era 13 martie, am acceptat-o fără să clipesc. Cu cât mai repede, cu atât mai bine. Am primit instrucțiuni (verbal și scrise pe biletul de internare) despre câteva analize necesare și mai ales despre ziua operației: până în ora 9 se poate mânca și bea orice dar nu cafea, apoi nimic; prezența la clinică la ora 14:00 cu 2 cârje canadiene (de antebraț), analizele, adeverința CASS de la birou, ceva iaurt, biscuiți, fructe pentru post operator, și maxim 2 aparținători.  
(...)
12 martie 2013
    - Lumea care știe că mă operez mâine se uită iscoditor la mine (oi fi având părul ciufulit sau resturi de mâncare pe mine ?); sunt întrebat repetitiv dacă sunt ok, dacă am emoții, cum o să fie operația; sunt îmbărbătat (fără s-o cer) cu metodele clasice: o să fie bine, ăștia sunt buni, ai să alergi la vară (wtf, ȘTIU !), în 4 săptămâni sunt pe picioare, etc.
    - După o zi lungă în care pregătesc lucrurile pentru lipsa mea de la birou, diseară am să adorm fericit că mâine nu mă trezesc devreme și că măcar voi recupera orele pierdute de somn în perioada imediat următoare.
    - Am mers la magazine să iau apă, biscuiți, iaurt, banane.
    - Am parcat mașina pe un loc bun în rond; o să stea cel puțin 1 lună.
    
13 martie 2013
    - Ziua începe cam de dimineață, la 08:00 eram deja în picioare la un ceai în sufragerie cu Monica. O să dorm la clinică suficient, oricum ...
    - Îmi adun lucruri de 3 zile într-o valizuță, pregătesc analizele, cârjele, adeverințele și Monica îmi împachetează mâncarea.
    - La 13:30 am pornit cu domnișoara doctor doctor Iulia ( e doctor în medicină ;) ) către clinică. E trafic zdravăn, dar ne strecurăm.
    - Ajunși la clinică, Monica observă că am uitat sacoșa cu analizele și adeverințele acasă; la clinică m-au "cazat" totuși așa, până fetele au mai făcut un drum după hârtii.
    - În rezervă, curată și plăcută, mi-am desfăcut bagajele și am primit primele înstrucțiuni - să stau pe poziții "lejere" până voi fi chemat la operație și atunci să rămân doar cu chilot și cu un halat care mi-a fost înmânat.
    - Sunt 3 paturi în rezervă, unul ocupat de un coleg tânăr, tot cu LIA, operat cu o zi înainte - prilej să trag cu ochiul și să văd cât de vioi voi fi și eu după operație. El o pățise la fotbal.
    - Părul de pe genunchiul bolnav și din zona adiacentă mi-a fost ras de o infirmieră; cu aparat electric și apoi finisare cu lama în zona de unde vor lua materie primă pentru ligament.
    - Minutele trec, vin fetele cu actele, apoi mai trec ceva ore, iar eu m-am întins pe pat mai să mă ia somnul. LIA op
    - Pe la 17:30 sună trâmbițele prin deschiderea bruscă a ușii de la rezervă: urmam la rând. Sunt ajutat să-mi pun halatul, la care observ că nu are spate - normal, că trebuie să-mi facă rahidiana - și apoi o iau cu pași hotărâți către sala de operație. Alea iacta est.
    - Sala de operație nu e o sală, e doar o cameră cam cât rezerva, cu o masă pe mijloc, și rafturi cu diverse aparaturi pe laterală. Cât timp mi se pune branula, stând în fund pe masă, am observat monitorul Samsung, și ceva electronice sub el, puse pe un raft cu roți.
    - Anestezistul mă ține de vorbă, vorbim de munte, în timp ce prin branulă mi se administrează ceva. Mă poticnesc în a alege niște cuvinte, și mai să scap capul în piept; mi se făcuse rahidiana fără să simt decât ușor o înțepătură pe spate; sunt prins de umăr și culcat pe masă, în timp ce degetele de la picioare încep să amorțească.
    - În încăpere începe o forfotă ordonată cu diverse persoane făcând operațiuni precise, fără să ezite. Mi se pune perfuzie, raftul cu monitorul este tras lângă pat. O bucată de pânză este ridicată ca să-mi mascheze genunchiul. Apar și domnii chirurgi ortopezi, povestind diverse, de la genunchi la fotbal. Forfota scade, semn că startul e aproape; deja nu mai îmi simt picioarele până la șold; nu mai pot nici încorda mușchii; una din asistente mă ține la curent cu etapele următoare: zice "Când se stinge lumina, domnul doctor e înăuntru" . Întrucât domnul doctor era deja în sală, trag concluzia că atunci va fi cu artroscopul în interiorul genunchiului meu. Într-adevăr, când se stinge lumina apare imagine pe monitor, în care se văd niște structuri mai îndepărtate și niște smocuri albe plutind.
    - "Ha, e clar, uite-l, e rupt ligamentul" aud doctorii vorbind între ei;  și apoi observ pe monitor un fel de bot lung care se deschide, ciupește smocurile albe și le trage în afara imaginii. Cam 10 minute operația se repetă în diverse puncte ale genunchiului. Eu nu simt absolut nimic. Într-un final, imaginea începe să se clareze, nu mai sunt smocuri albe, iar camera face un du-te vino printre diverse structuri rozalii albicioase; doctorii mormăie diverse în limba ortopedică, apoi mi se adresează: "Domnule, aveți un genunchi perfect sănătos, arată splendid, dar îi lipsește un ligament. Sper că ați adus unul cu dumneavoastră" . Reușesc să bălmăjesc înapoi (o fi de la anestezie că vorbesc mai greu ?), documentat fiind cu procedura de ligamentoplastie : "Cred că se poate găsi ceva la mine ce poate fi folosit ca ligament". Și lumea a purces iar la treabă; nu știu când mi s-a recoltat porțiunea de tendon că nu am simțit nimic; probabil în perioada scurtă când s-a stins imaginea pe monitor.
    - Recunosc medicul principal, pe dr. Anghelescu, stând în dreptul genunchiului meu drept; vorbește cu celălalt doctor dar pare că lucrează pe piciorul drept; brusc mă trec apele: dacă au greșit genunchiul ? eu n-aș simți nimic indiferent la care lucrează; în mod isteric ideea crește în mintea mea și fac eforturi să caut dovezi că nu e așa; însă doctorul e la genunchiul drept și cu ochii în monitor moșmondește ceva pe acolo ! Dau să ridic capul, dar nu pot să observ prea multe din cauza pânzei; asistenta sesizează agitația mea și mă întreabă dacă mă deranjează ceva; mă ascund sub faptul că dă perna să-mi cadă de sub cap, și apoi reiau analiza: mi-au tăiat stângul sau dreptul ? Pas cu pas, logica își spune cuvântul: m-au ras pe genunchiul bolnav, deci nu aveau cum greși; apoi în cel sănătos nu am rupt nimic, și pe monitor s-a văzut ruptura, deci erau clar în genunchiul care trebuia. Mă liniștesc la fel de brusc cum m-am agitat.
    - Dar apoi, urmărind picuratul hipnotic al perfuziei, mă trezesc brusc când acesta se oprește; asistenta e undeva prin cameră, nimeni nu pare să observe; cu o voce calmă, dar sonor, anunț: "Cred că s-a terminat perfuzia". Apare imediat asistenta, îi mai dă un bobârnac și începe iar să picure; după 2 minute însă schimbă rezerva.
    - Pe monitor se vede cum apare de undeva de jos capul metalic al burghiului; aha, se face loc pentru ligamentul nou; apoi apare burghiul cu totul, găurind și în osul celălalt; burghiul se retrage, și apoi, printre niște zguduiri de imagine, apare ceva ca o sfoară albicioasă: iată noul meu ligament. Obosesc urmărind operațiile pe monitor, deja sunt pe terminate. Observ acum ceasul de pe perete, e 19:00.
    - Doctorul m-a anunțat de finalizarea cu succes a operației; anestezistul îmi caută artera femurală și remarcă că e într-o configurație interesantă; nu a găsit-o unde știa el, dar a dat de ea și mi-a mai făcut o injecție cu anestezic pentru noapte, deoarece rahidiana urma să-și oprească efectul.
    - sunt împins pe patul mobil adus lângă masă, apoi plimbat până în dreptul patului din rezervă; mi se atașează o nouă perfuzie iar piciorul, deja pansat din sala de operație este acum învelit într-o orteză groasă, de care se atașează recipientele de drenaj ce au încă tuburile înfipte în genunchi.
    - Monica se uită cam cu milă la mine, cred că arăt ca un cyborg zombi :). Nu mă doare încă nimic, picioarele sunt încă amorțite, dar stomacul îmi cam ghiorăie de foame - n-am mâncat de ieri; asistenta îmi taie însă entuziasmul, recomandându-mi încă 2-3 ore de post. Am bodogănit vreo 5 minute de ciudă, dar am ascultat. Mi-am fixat ca la 22:30 - adică după cca 2 ore - să dau atacul la iaurt și banane.
    - Odată lucrurile aranjate, rămân singur să număr minutele până la mâncare; nu ajung decât la 1 și adorm buștean, rupt de o zi plină de evenimente și emoții.

 

Prezentarea operației pe Youtube:


14 marte 2013
    - E 03:00 și ceva mă trezește; unde sunt ? ; aaaa m-am operat și acum am început să simt genunchiul cu o durere surdă; adorm înapoi.
    - 05:20 - iar mă doare genunchiul, încep să-l sucesc ușor să-i găsesc o poziție în care să fie mai liniștit; reușesc numai după vreo 15 minute, când primesc primul semnal că ar trebui să vizitez baia; încerc să mai stau, asistenta a zis că trebuie să asiste la prima ridicare, deoarece pot fi amețeli și grețuri și nu-mi vine să-i fac garda grea să o scol cu noaptea în cap; la 06:30 sun, și, sub supraveghere, fac primii pași săltați către baie, pe un picior și cu sprijin pe cadru; mă cam ustură unde trage orteza de mine și în lateralele genunchiului, dar reușesc să mă descurc cu drumul dus-întors și cu manevrele necesare. M-am prăbușit gâfâind de efort în pat, imediat ce am ajuns.
    - N-apuc să adorm iar, că la 07:00 mi s-a făcut injecția cu anticoagulant; în burtă; nu doare.
    - La 08:30 colegul pornește televizorul - el începe azi "antrenamentele" la kinetec și training-ul cu exercițiile pentru genunchi. Eu aștept să mi se scoată drenurile și orteza, ambele mă incomodează tot mai mult.
    - În lipsa anesteziei conștientizez durerea surdă din picior tot mai tare. Aproape am și uitat de foamea de aseară; mă răsucesc către noptieră și înghit aproape pe nerăsuflate 1 iaurt, biscuiții cu mere, 3 banane.
    - Pe la 13:00 mi-au scos drenurile și orteza; o ușurare pentru picior, însă durerea surdă dinăuntru persistă enervant. Măcar nu mai car cu mine tot ansamblul când mă duc la baie. Dar e prânz și folosesc prilejul pentru a mai rade 2 borcănele de iaurt, 2 banane și ce a mai rămas din biscuiți.
    - Monica a venit după amiază cu 2 plase cu supă, biscuiți, fructe, sucuri și voie bună de care am nevoie din plin. Stând de vorbă găsesc o poziție optimă și durerea dispare cu totul. Altă viață !
    - Monica mi-a adus și laptopul - am primit alertă automată pe email - replicarea bazelor de date e down; e o bubă cu 2 tabele sau cu shareplex, la care nu i-am dat de cap dar la care am creat un workaround simplu: un script sql si o comanda in consola shareplex. Replicarea o ia din loc, și lucrurile revin la normal.
    - Încă nu știu când am să plec acasă: am înțeles că dacă evoluez OK, vineri seara; dacă nu, sâmbătă la prânz.
    - Ne vine și un al treilea coleg, un domn în vârstă, dar cu o problemă "ușoară": doar o artroscopie pentru ceva probleme la un menisc. Cei vechi rămânem cei "grei", cu ligamente noi. Necazul e că, dacă până atunci televizorul a fost 99% din timp pe National Geographic, acum este fixat pe ProTV/Antena 1 și am ocazia să mă îndobitocesc la o serie de emisiuni "populare" - ca să mă exprim elegant. La știri constat că atracția hipnotică a trustului PRO către crime și alte mizerii umane a rămas aceeași pe care o știam de acum cca 4 ani când m-am uitat ultima dată.
    - Adorm devreme, pe la 20:00, dar mă trezesc la 22:30 să urmăresc meciul meciurilor: Chelsea - Steaua. Am ocazia să constat că tot nu știm să jucăm pentru rezultat, și că alergatul ajută, dar nu îți câștigă un meci. Nice try, anyway.
    - Colegului cel în vârstă i se face foame, astfel că trece la ronțăit niște covrigei/biscuiți ce se aud incredibil de tare în cămăruța liniștită acum. Noroc că pe la 00:50 i s-au terminat, și am putut toți adormi.

 

15 martie 2013
    - Azi am început și eu exercițiile; îmi dau tot interesul ca să pot ieși azi, dar genunchiul pare mai umflat, și am și destule dureri de jur împrejurul piciorului; cred că nu e tendon, ligament, mușchi să nu țipe pe acolo. Primesc însă laude că le fac bine. Merg la kinetec - mașinăria care îmi va flexa piciorul la unghiuri prestabilite; încep cu 50 de grade, și flexia e ok, dar la extensie simt ca și cum mi-ar pocni tendoanele. Însă suport stoic cele 45 minute.
    - Mi-ar trebui să stau și mai mult la baie, dar am făcut o încercare și am renunțat; dacă nu înțelegeți de ce, luați 2 cârje, legați-vă o scândură cu cuie de picior să vi-l țină drept și să doară la orice încercare de îndoire, și încercați să vă așezați pe tron, ținând piciorul cu scândura în aer; la sfârșit să faceți și toate operațiile necesare. Este "self - explanatory". Nu am o urgență, astfel că amân pentru perioada cu dureri mai puține, eventual acasă.
    - Când mă ridic în cârje sau pe cadru, deși nu trag de genunchi, încep să am dureri zdravene în spatele genunchiului, ca și cum s-ar așeza cineva pe un tendon; îmi trec dacă mă opresc și flexez ușor genunchiul. Of, of, totul doare.
    - La a doua tură de kinetec trec la 70 de grade, și prima surpriză plăcută: la extensie nu mă mai doare atât de tare; am încă o jenă, dar e suportabilă. E și lume multă acum în sală; lângă mine, pe bicicletă, un tip îmi spune că are 2 luni de la operația de LIA; îl invidiez pentru ușurința cu care pare că se mișcă. În spate, la spaliere, se discută fotbal, și se comentează meciul Stelei; mai ales că unul din băieți e fotbalist la Rapid, mă anunță kinoterapeutul sălii. Peste 1 lună o să cam intru și eu în gașca asta pentru antrenamente. Lungul drum de la aparat până la rezervă îl fac mai vesel acum. Urmează setul de exerciții care de bine de rău iese OK; la fel, mă doare peste tot, dar parcă e mai suportabil.
    - Monica ajunge la mine cu supă chiar caldă, mănânc cu poftă; negociem cu doctorul și asistenta externarea, se pare că merg bine, rămâne pe diseară. Yupiiiieee !
    - La a treia tură la kinetec, am trecut la 90 de grade; flexia nu m-a deranjat, extensia nici nu am mai simțit-o. Wow ! Mai tare m-a durut fundul de la salteaua tare decât genunchiul. Exercițiile au mers strună, și am fost extra consultat de doctor: mi-a remarcat genunchiul ușor umflat, astfel că mi-a redus pentru a patra serie de kinetec unghiul de la 110 la 90, dar am voie să merg diseară acasă.
    - Monica a aranjat logistica deplasării; a preluat toate hârtiile (bilet de externare, concediile medicale, foaie cu instrucțiuni, etc) și cât am fost la ultima tură de kinetec mi-a strâns bagajul.
    - Dr. dr. Iulia a venit cu întăriri, cu Adi și cu scaun pe roți, astfel că transferul către mașină este fără peripeții - cei 100 m de parcurs în cârje ar fi putut fi problematici. În oraș plouă, deci e aglomerat chiar și la ora asta, dar am ajuns OK, oricum nu mai contează. Eu am stat boierește în spate, sprijinit de ușă, cu piciorul în brațele Monicăi.
    - Am traversat în cârje singur din rond până la intrarea în bloc; urc scările cu ajutorul lui Adi, și iată, am ajuns acasă ! Drumul este "curat", adică Iulia mea a strâns până am ajuns toate preșurile și covorașele din drum, ca să nu alunece cârjele pe ele. Șontâc șontâc ajung și mă așez pe pat. Îmi pun gheață la genunchi ca să se calmeze în urma stresului deplasării.
    - Fetele bâzâie ca albinuțele pe lângă mine, ba aducându-mi mâncare, ba ceai, ba pastilele, ba dus/adus gheață. E mult mai bine acasă. Mă răsucesc pe o parte și adorm buștean.
    
16 martie 2013
    - M-am trezit de dimineață și am intrat "în focuri": injecție, exerciții, gheață, papa, time-out. Nu mă mai doare atât de tare piciorul, pot să-l manevrez ceva mai ușor.
    - Mi-a reușit figura cu baia, lucrând inginerește: am pre-pregătit o treaptă de-a Iuliei pe care să-mi stea piciorul. Mi-am fixat oblic cârjele la baza peretelui, și m-am lăsat pe ele și pe piciorul bun; aterizarea a fost la fix, iar datorită treptei nici dureri pe genunchi nu am mai avut. Ridicarea e mult mai ușoară, problem solved.
    - Tura 2 de exerciții: cele vechi au mers bine, dar trebuie să fac un exercițiu nou, ce cuprinde și o extensie și o flexie, și cu ăsta mă cam chinui. Dar suport apoi mai ușor extensia prelungită de la ultimul exercițiu.
    - Îmi pun niște filme pe TV monitor, folosind telefonul, spre uimirea Iuliei. Hehehe, Linux is magic, and I am the wizard ;)
    - După amiază am dormit adânc, trezit doar de Iulia - care s-a ghemuit și ea lângă mine: e ora exercițiilor;
    - seara ne cocoțăm toți în vârful patului și adormim la un film.
    
17 martie 2013
    - E interesant că poziția cea mai comodă a genunchiului bolnav este deja o poziție flexată; în pat, pe laterală, flexez ușor genunchiul la 110 grade, fără dureri sau forțare; deja se întâmplă ceva.
    - Mi-am făcut exercițiile tot mai vioi - nu mai am dureri mari; deja încep să simt oboseala mușchilor în loc de durerea din jurul genunchiului; la flexie, simt limitarea fizică a noului ligament, dar fără să mă doară; pur și simplu peste un anumit punct nu pot trece.
    - Și azi am fost alintat și cocoloșit de fete; am rezistat chiar și vreo 2 ore singur, cât fetele au făcut o plimbare pe afară.
    - Exercițiile de seară marchează un nou salt la nivel de flexie, se pare că am mai adăugat vreo 5 grade.

 

18 martie 2013
    - Azi am intrat în program "de lucru"; am făcut exercițiile mai devreme, ca să poată Iulia să-mi aducă gheață înainte de a merge la școală. Îmi aduce și masa de prânz, frumos aranjată de ea pe tavă; e un sentiment ciudat că am ajuns deja să fiu îngrijit de fiică-mea la pat; e cam devreme, ceva se revoltă în mine.
    - Ca rezultat, îmi fac super ușor exercițiile; numai la exercițiul nou, cu flexie/extensie mai fac ceva efort - restul deja curg.
    - Monica pleacă la treabă, cu o alergătură suplimentară din cauza mea: vizarea concediului medical la medicul de familie. Dar despre asta am să povestesc în alt articol.
    - Dacă tot e zi lucrătoare, deschid și eu laptopul și mai citesc și filtrez niște emailuri. Răspund la vreo 2, apoi mă ia cu somn.
    - Am făcut o plimbare mai lungă prin casă; nu m-a mai durut așa tare piciorul când m-am ridicat să merg la baie, așa că am profitat să fac o tură prin apartament. După 3 minute m-am retras totuși în pat, nu vreau să forțez situația.
    - Iulia intră veselă după școală, și mă ia deja la întrebări: ce îmi mai trebuie, dacă mi-am făcut exercițiile, dacă mi-am luat pastilele; o trimit la lecții ca să nu mai piardă timpul cu mine; le făcusem oricum pe toate.
    - Seara zburd la exerciții; la fel, mai puțin la cel combinat, flexie/extensie. Vedem.

  

19 martie 2013

    - Zilele tind să devină repetitive. Programul e același, dar progresul la exerciții este diferit. Nu mai am probleme cu nici un exercițiu acum, și flexia și extensa sunt tot mai ușoare.
    - Am reușit să-mi iau singur gheață din congelator și să o și transport în dormitor! Asta deoarece mi-am terminat exercițiile de la seria a 4-a cât timp fetele erau plecate la lecția de pian.

 

20 martie 2013

    - Am dormit toată dimineața; bineînțeles, după programul de dimineață; asta ca rezultat al faptului că azi noapte nu mi-am găsit o poziție comodă de dormit decât spre ziuă.
    - M-am plimbat iar prin casă, până în sufragerie, bucătărie și înapoi; în ritmul ăsta, până la sfârșitul săptămânii am să pot ieși din casă câteva (zeci de?) minute.

 

(...)

 

27 martie 2013
    - Zilele trecute n-am mai scris pentru că m-am lenevit. Am folosit perioada pentru a dormi cât am putut de mult, și pentru a mă recupera. La urma urmei, asta este treaba mea cât sunt încă în convalescență - trebuie să mă recuperez și să mă odihnesc.
    - Azi am fost la control. Am reușit să cobor singur scările din fața blocului - îndemănarea în folosința cârjelor s-a îmbunătățit semnificativ; am reușit să parcurg tot singur și cei 100 m de la parcare la recepția clinicii - și rezistența la mersul pe cârje e mai bună.
    - Mi-au scos firele, și mi-au luat de tot pansamentul. Se pare că sunt în grafic cu evoluția, iar doctorul a fost mulțumit de situația piciorului. Însă trebuie să încrementez numărul de repetări de la exerciții, treptat, de la 10 până la 25.
    - Doctorul a apreciat pantalonii mei practici: sunt de munte, și mi-am dat jos numai cracul stâng din fermoar pentru a descoperi piciorul (fost) bolnav. ;)
    - Seara, la ultimul set de exerciții, am observat că flexez aproape până la capăt genunchiul, mai am numai vreo 5 cm de câștigat. După ce mi-au scos firele nu mă mai ustură la exerciții zona cicatrizată; mă mișc ușor acum prin casă, pot sprijini piciorul de pământ - evident fără să-mi las greutate pe el. Pot sta și pe canapea, deși m-am învățat cu "binele" - servit la pat :D
    - Mi-am propus ca în fiecare zi să fac ceva suplimentar - ori pe laptop/server, ori prin casă; o activitate pe care n-am mai făcut-o zilele trecute; gen upgrade Slackware packages, ceva configurări restante, ceva PLSQL pe serverul de acasă, sau să-mi iau singur gheață, să mănânc în sufragerie, să-mi iau singur apă, să-mi deschid singur geamul, etc. Va ajuta mai târziu la tranziție :) .

 

(...)

29 martie 2013

    - Azi mi-am surprins jumătatea. Am scos-o la masă în oraș. Drept e că am mers doar 40m, peste drum, la o autoservire, și ea a adus tăvile cu mâncare, dar astea sunt detalii :) A durat doar cca 20-30 min.
    - Nu am avut nici un impact la exerciții în urma "plimbării".

 

30 martie 2013
    - Am plusat și mai mult: am ieșit de data asta pe bune în oraș, la La Mama de la Orhideea; evident am mers cu taxiul, și din cauza unei nesincronizări cu Iulia, am stat tot drumul ~ normal pe bancheta din spate ; adică cu piciorul flexat ~ 90° .
    - Am stat la restaurant mai mult ca ieri, și, deși am avut bancheta mea să-mi întind piciorul, când am ajuns acasă la exerciții l-am cam resimțit. A vrut să se umfle, dar l-am tratat cu mai multă gheață și s-a potolit.

 

31 martie 2013

    - Pentru că nu mi-a ajuns, am ieșit și azi, dar în vizită :) . Am mers cu taxiul și am putut sta cu piciorul orizontal; am făcut și un set de exerciții acolo, a fost OK. Fără impact negativ.
    - Au început să se strângă cicatricile, și mi-a apărut înpoi vizibil părul pe picioare - acolo unde a fost ras pentru operație :D

 

01 aprilie 2013
    - Back online la birou cu full speed/ full charge - serverele erau în pioneze, abia rulau câte ceva; am făcut exercițiile cu laptopul în brațe, cu un ochi la ecran și unul la ceas pentru timingul exercițiilor.
    - Am picat buștean seara, nici nu știu când s-a întunecat.

 

02 aprilie 2013
    - Spre seară abia am reușit să stabilizez mașinăriile de la birou; mai e de muncă, dar acum se poate lucra ~ normal cu ele.
    - Exercițiile încep să fie tot mai ușor de făcut, deși la 25 de repetări /per exercițiu (10 sec + 10 sec fiecare repetare) mă plictisesc numărând sau stând cu ochii pe secundar. Flexez stăngul până aproape de capăt, mai am doar vreo 4 cm de cucerit la nivelul labei piciorului. Extensia e perfectă acum, ca la dreptul, dar mai puțin rezistentă în timp. Laptopul stă permanent deschis cu graficele de server load - nu cumva să o facă pe nebunele.

 

03 aprilie 2013
    - Sărbătoare, azi fac 3 săptămâni de la operație ! Peste o săptămână voi merge pe picioarele mele ! Am băut un pahar de vin în cinstea evenimentului și am fost certat :(
    - Sunt maestru în mersul cu cârjele pe distanțe scurte; am făcut niște figuri azi prin casă, de m-am simțit mândru de mine. Pot și căra lucruri ce pot fi apucate cu 2-3 degete (ale mele fiind lungi, pot să le cobor sub mânerul cârjei).
    - Mi-am pus de mâncare singur (ajutoarele au fost plecate la birou respectiv excursie cu școala) și am și transportat gheața și tava mesei de dimineață la locurile lor.
    - Back to ETL jobs, am manipulat date toată ziua :)

 

(...)  

05 aprilie 2013
    - Azi am mers la Brașov; cu trenul. Am stat cu piciorul orizontal, în brațele Iuliei, dar tot s-a umflat când am ajuns la destinație. Am sărit setul de exerciții de seară.
    - Cei 200-300 m de pe peron până la socri în casă au fost un adevărat maraton; 3 zile m-au durut palmele; am ajuns leoarcă de transpirație șî gâfâind ca o locomotivă.
   

06 aprilie 2013
    - Exercițiile le-am făcut cu un pic de efort, dar am redus numărul de repetări pentru a permite dezumflarea genunchiului. Arăta oricum mai bine decât cu o seară înainte.
    - Am lenevit toata ziua :)

 

07 aprilie 2013
    - De dimineață am plecat înapoi la București. Fără Iulia, ce rămâne în vacanță la Brașov.
    - Am stat tot orizontal cu piciorul, dar s-a umflat zdravăn la sosire, astfel ca am sărit 2 sesiuni de exerciții. Seara și-a mai revenit, am făcut tot cu numar redus de repetări. Sper să-și revină repede. Folosesc gheață la greu.
 

(...)

09 aprilie 2013
    - În sfârșit s-a mai dezumflat piciorul. Dimineața era așa și-așa, după amiază și seara am ajuns la exerciții la performanțele maxime anterioare umflării.
    - Ieri am pus câte un pic piciorul jos. Indicațiile spuneau să las 25% din greutate pe picior, dar cântarul nou digital afișează doar ERR când apăs cu un picior. Dacă mă las cu toată greutate pe piciorul sănătos îmi afișează greutatea (105 kg, btw; se putea și mai rău dar și mai bine). Probabil e deștept", cu 4 senzori, după cum scrie pe cutie și îi ies măsurătorile succesive în afara toleranței. Măcar pot să-mi văd greutatea totală. M-am lăsat pe stângul la "bunul simț tehnic" și a fost OK.
    - Azi am început să stau în picioare, în mod egal pe ambele picioare (încărcare 50% pe genunchiul în refacere). Ba chiar spre după amiază am început să și flexez ușor; senzația e ciudată, străină. Am "uitat" să folosesc stângul :( . Așa ca încep să merg prin casă tot în cârje, dar în loc să țin stângul suspendat îl pun jos și simulez pășirea - fără să-mi las greutate pe el. Senzația este total necunoscută ! Parcă nu e piciorul meu, parcă n-am folosit vreodată genunchiul stâng. Shit, am să cam am de lucru să "reînvăț" creierul cum se folosește genunchiul stâng :'( . Fac înciudat câteva ture prin casă așa, simulând pășirea și parcă parcă încep să stau tot mai bine; chiar mă împing ușor pe picior (până în 50% - conform indicațiilor medicale), și, după ce reușesc să mă educ să ignor niște proteste ușor dureroase de la diverse componente ale genunchiului, pășirea pare mai normală. Neouronii mi-au găsit vechea cale de a trimite impulsuri pentru mers și acum mersul parcă mi-e ușor.
    - Mai e o zi până am să încep să merg iar pe 2 picioare, mâine, după control;

 

10 aprilie 2013
    - Mi-am făcut exercițiile dimineață conștiincios; au mers brici, parcă n-aș fi avut vreodată genunchiul umflat; am rămas doar cu o durere nouă undeva în lateral, teoretic în afara zonei unde s-a "lucrat" la genunchi; trece ea.
    - În urma exersării pășirii de ieri încep să-mi simt mușchii protestând; un mic început de febră musculară; cred și eu, după 4 săptămâni de huzureală, acuma au iar de muncă :)
    - la 12:00 m-am urnit către controlul medical. Domnul doctor, foarte vesel, m-a liniștit cu privire la umflarea/dezumflarea genunchiului - e normal, se va mai întâmpla, nu trebuie să-mi fac griji. A amânat totuși să-mi facă infiltrațiile până la 3 luni de la operație - a zis că e mai sigur să nu facem acum cât piciorul mai pare un pic umflat. Apoi, mi-a luat cârjele și m-a pus să umblu :). Și .... AM UMBLAT, pe 2 picioare, întâi ezitant, apoi mai vioi, dar FĂRĂ cârje !  Îmi venea să strig asemănător cu Mushu în Mulan: "I WAAAAALK !" (în loc de "I live !"). Vesel, m-am dus pe picioarele mele la Monica apoi la recepție, apoi să vorbesc cu kinetoterapeutul despre începerea programului de recuperare.  Am stabilit detaliile, și apoi, făcând bancuri cu medicul, m-am apropiat de ieșire șî am luat-o pe stradă. Pe AMBELE picioare; mici dureri ici colo mi-au mai tăiat elanul, și mari dureri când am încercat să încarc prea mult pe piciorul flexat, dar m-am potolit și am luat-o încet. Pas cu pas. Am luat un taxi până acasă, am mers la restaurant să mâncăm de prânz, apoi am făcut o plimbare prin Cișmigiu. Toate bune și frumoase, dar când am ajuns în Cișmigiu am început să realizez câți mușchi folosește un om la o simplă pășire: mulți, foarte mulți ! Am făcut febră musculară pe toți mușchii gambei, chiar si ușor pe laba piciorului, apoi pe fesieri, și pe un set de grupe de mușchi de deasupra genunchiului (cvadricepși ?). După vreo 300 m, am început să realizez că pot păși fără să încordez chiar toți mușchii, și am început să mai relaxez din ei. Astfel am realizat ce-a vrut să spună doctorul cu: "De-acuma reînvățăm să mergem". Clar ! Creierul trebuie să reînvețe să trimită comenzi către piciorul stâng, mușchii trebuie să înceapă să poată să-mi susțină sarcina, iar ligamentele/tendoanele  să se (re)flexibilizeze. Offf, mai e drum lung. DAR SUNT PE 2 PICIOARE și asta e foarte important; asta însemnă că de-acuma se poate merge numai spre mai bine. Iar de antrenamente nu mi-e frică mai ales că am motivația corespunzătoare. Aș putea spune chiar că de-abia le-aștept !

Howgh !

 

   VA URMA dacă mai am ceva notabul de povestit. 
  

LAST UPDATE, 13 februarie 2015:

 

Cam după 1 an de la operație nu am mai simțit diferența între piciorul operat și cel sănătos. Nu 6 luni cât înțelesesem inițial că durează recuperarea la 100% capacitate, deși și la 6 luni puteam face efort fără ca operația să mă limiteze cu ceva. Singurele reminiscențe le simt dacă fac efort pe genunchi fără încălzire - cel operat parcă "scârțâie" un pic mai tare.

Secretul reușitei recuperării a constat în mișcare; antrenamente, ture, ușoare, dar genunchiul a "lucrat" în fiecare săptămână ceva. Am evitat lifturile și am mai folosit scările; am mers pe munte cel puțin o dată pe lună; am mai alergat dimineața.

La 1 an și 9 luni post operator am schiat din nou 1 săptămână în Dolomiți, la capacitate maximă. Nu am simțit nici o diferență între stângul și dreptul. Poate dimpotrivă, simt că piciorul operat susține greutatea mai bine, și în flexie, la urcare sau în coborâre, sau pe schiuri în viraj. Am început să-mi corectez și greutatea, astfel că în curând sper să vin cu povești grozave ! 

 

Imagini

Ultimele comentarii

  • Primul pas

    gabila 13.11.2013 20:03
    Super!!!!!!
     
  • Zillertal - HinterTux - schiind cu zeii - ian 2011

    Eu 03.07.2011 00:17
    Hei! mi-au placut povestile tale. :)) M
     
  • ANUNȚ - "Back to nature" ep.2 - Valea Albă

    Bogdan Avadanei 23.12.2010 17:01
    He he he, Long time no see !! Da, am început să (re)fac ce îmi place și ce știu (mai corect știam ;-) ...
     
  • ANUNȚ - "Back to nature" ep.2 - Valea Albă

    Andrei Miau 21.12.2010 03:24
    Bravo! I really enjoyed reading it ;) si in plus de asta ma bucur sa vad ca faci ceva ce multi nu mai ...

MOVESCOUNT Button