Vacante

Autentificare

Căutare Smart

Open Panel

User Rating: 5 / 5

Star ActiveStar ActiveStar ActiveStar ActiveStar Active
 

Article Index

2. Drumul dusSerbia_autostrada06012012

 

a) România

Dunarea și DecebalMă trezesc la primul "beep" al alarmei de pe telefon și sar în sus ca ars. Yupieeeee, plecăm la schi !!!! Fac repede ceai, și încep trezirea leoaicelor. Cea mare percutează repede, deși somnoroasă, cea mică are nevoie de un impuls dublu, însa în cca 1 oră am bagajele duse în mașină, mașina încălzită, ceaiul băut, și cam totul gata. Ținta de plecare fusese ora 06:30, însă la 07:00, după o sumară verificare a lucrurilor "must have" (mai ales actele, avănd în vedere că treceam 4 frontiere, din care 3 cu verificare) dau să mă urnesc din fața blocului. Iulia își aranjează DVD playerul în brațe și constată că i-ar fi mai bine cu caști, ca să nu fie deranjată de radioul masinii. Mai fac o incursiune sus în casă după o pereche de căști, și iată-ne pe drum !

Dunarea la ieșirea din CazaneNici nu știu când ies din București, pornim pe autostradă; parcă abia ce se încălzește motorul și ajungem în ... "necunoscut". Adică necunoscut pentru mine; de la Pitești o iau către Craiova pentru prima dată în viața mea. Evit un radar cu ajutorul informațiilor primite prin stația CB, trec de Slatina, iar înainte de Craiova o iau pe centura nouă.  Începe să burnițeze un pic, opresc pentru urgențe personale ale pasagerilor la un popas la 10 km după Craiova, apoi trec prin Filiași, Strehaia. Drumul se eliberează tot mai mult, deja ne-au părăsit cei care merg la Straja la schi. Drobeta Turnu Severin îl ocolim tot pe centură, apoi o luăm către Orșova și ne înscriem pe intrarea pe Porțile de Fier. Pe aici am mai trecut odată, dar în tren, în drum către un cantonament de o săptămână în Băile Herculane. Uitasem cât de frumos mi se păruse și atunci, acum, cu o perspectivă mai bună din mașină, în plină zi, rămân fără cuvinte. Monica e fermecată și ea de peisaj. Porțile de fier arată impunător, mult mai bine ca în poza cărții de geografie clasa a IV-a (parcă) sau decât pe timbre. Intrarea în punctul de frontieră ne mai trezește un pic. Nu e aglomerat, mai bine zis nu e nimeni. Mă opresc în dreptul ghișeului vameșului (de fapt o doamnă vameș) și-i întind pașapoartele și certificatul de naștere al Iuliei. Zâmbește, îmi cere și certificatul de înmatriculare și permisul, și mă întreabă direct:

Salba de poduri pe Dunăre- Mergeți în Italia, nu?

Durează 1 secundă până realizez că, din punctul ei de vedere, o familie într-o mașină cu număr de Neamț numai în Italia la lucru putea merge. Schiurile noastre sunt băgate prin portbagaj și sunt acoperite de alte bagaje.

- Da, îi răspund, dar la schi, în Dolomiți ! - asta ca să mă diferențiez de compatrioții noștri (mai) muncitori.

Se luminează la față și începem o discuție pe teme de schi în România, dânsa fiind amatoare de schi și plăcându-i să meargă la Șuior, în Maramureș. Eu mă plâng de nereușita ultimelor investiții de la Poiana Brașov, apoi vorbim de Cavnic. În spatele nostru cred că șoferul Dunărea la Cazanemașinii se îngrijora văzând cât "ne ține". Ne întinde actele, ne luăm rămas bun zâmbind, și pornim ușor pe Porțile de Fier. Le traversez cu 20-30 km/h, iar eu cu Monica suntem ca doi copii care merg pentru prima dată cu trenul. În cazul nostru e vorba de Porțile de Fier, și vederea superbă asupra Dunării și asupra ambelor maluri. Exclamăm pe rând, unul sau altul, arătăm cu degetul ce ne place, batem din palme, și parcă toată bucuria din lume s-a strâns la noi în mașină. Încetișor, ajungem pe malul celălalt, și redevenim serioși, sperând să n-avem probleme la vameșii sârbi. Arătam pașapoartele, grănicerul ne strigă pe fiecare pentru a ne vedea, pune ștampila pe pașapoarte, ni le înmânează și gata, am intrat în Serbia !

b) Serbia

Decebal pe DunăreImediat după graniță, o iau dreapta pe clisura Dunării, și entuziasmul ne cuprinde iar. Ignorând statul de vorbă la granița noastră, trecusem în Serbia în 5-6 minute ! Ne sunăm fiecare părinții - cât mai avem semnal Orange Ro, căci tarifele de roaming din Serbia sunt nesimțit de mari - și apoi revenim "în tren", adică la bucuria de a savura peisajele și vederea malului stâncos românesc, întrerupt de viaducte, apoi Orșova. Drumul e pustiu, în 15 minute nu întâlnim nici o mașină. Restricțiile în Serbia sunt de 60 km/h în localitate, 80 km/h în afară, 120 km/h pe autostradă (cam cum erau și la noi pe vremuri). Teoretic pe aici am voie cu 80km/h, însă nu cred că depășesc 60 pentru a nu scăpa nimic din frumusețea locului. Opresc GPS-ul, deoarece până la autostradă nu mai are nici un drum în memorie.

Serbia_Dunare_06012012Drumul începe să urce ușor, parcările sunt aproape la fiecare km, anunțate dinainte prin semne (!). Oprim la schimbarea de pantă, în vârful unei creste, la o parcare cu măsuțe, de unde avem o priveliște superbă asupra Dunării ieșind de la Cazane și asupra malului românesc. Ne urnim după ce se oprește tot aici o mașina cu bucureșteni mai zgomotoși decât ni se pare nouă normal. 500 metri mai jos, ne oprim iar să pozăm chipul lui Decebal sculptat în piatră pe malul românesc; se vede impresionant, deși destul de departe, însă pentru noi arată mai bine decât sculpturile din Frăția Inelului. Sarabanda opririlor pentru poze va mai continua o bună bucată de vreme, zona este absolut impresionantă.  Apoi dăm de salba de tuneluri (vreo 17-18) de diferite lungimi, de la 30-40m, la 300-500m. Interesant este că drumarii români au ales să scoată drumul în afara stâncilor și să-l suspende pe viaducte, în timp ce cei sârbi au scobit stânca pentru a construi drumul.

Serbia_Dun_castel2_06012012La intrarea într-unul din tuneluri mă intersectez cu un Mercedes cu număr sârbesc ce îmi face din faruri: la ieșirea din tunel am văzut și de ce: căzuseră bolovani (mulți) pe drum de pe versantul stâncos. I-am ocolit pe majoritatea, apoi continuăm drumul, paralel cu malul românesc. La intrarea Dunării în Cazane, cred că înainte de Golubac, ne oprim iar. Pe o creastă, în fața noastră apare o cetate. Ne simțim ajunși brusc în Evul Mediu, numai existența asfaltului ne mai confirmă că suntem în epoca modernă; în rest creste, stâncă, munți, apă, cetate. O rulotă pe malul Dunării ne strică exercițiul de imaginație. Ne suim în mașină, și, spre surprinderea noastră totală, drumul care părea că se apropie de cetate, trece fizic PRIN cetatea medievală ale cărei ziduri boltesc până pe malul Dunării !. Serbia_Dun_castel3_06012012Avem impresia că suntem martori ai unei lumi dispărute, iar panglica de asfalt trasată printre și pe sub ziduri pare desenată de un designer de jocuri electronice moderne ce a vrut să câștige popularitate prin efecte vizuale deosebite.

Vreo jumătate de oră rămânem cu amintirea drumului pe clisura Dunării, timp în care munții dispar încet, apar mai multe localități, și ne îndepărtăm de Dunăre. Trecem ușor de Veliko Grădiște, ridicăm ușor viteza către Pozarevac, pe care îl ocolim pe o centură, iar în alte cca 20 minute ajungem la intrarea pe autostradă. Luăm tichetul de la barieră, și gata, de-acum urmează să ne mai dăm jos de pe autostradă numai cu 100 km înainte de destinație ! E ora 14:00 și ne așteaptă cca 900 km de autostrăzi în 4 țări, întrerupte numai de barierele de plată și de controalele de la granițe.

Serbia_Dun_castel4_060102012Îmi aduc aminte că viteza maximă pe autostradă în Serbia este de 120 km/h, pornesc iar GPS-ul - care-și reia ruta - și setez ritmul la 120-140 km/h, funcție de situație. Nici n-apucăm să ne bucurăm bine că am scăpat de greu, că ajungem la intrarea în Belgrad. Mă așez la rând pentru plata autostrăzii, întind cardul, operatorul îl ia, îmi întinde terminalul să bag PIN-ul, și gata, bariera se ridică, trecem. În continuare autostrada traversează orașul aproape prin centru, restricția în dreptul orașului este de 80 km/h, dar se merge bine, nu se formează cozi, și în cca 15 minute am ieșit din Belgrad. La cca 20 km de oraș, facem o oprire de "urgență umană" la o benzinărie Lukoil (la urma urmei suntem de aproape 8 ore pe drum, și sandwich-uri am ronțăit, sucuri am băut). Acul de la indicatorul de motorină e destul de jos, se aprinsese și becul de avertizare, însă îmi propusesem să alimentez imediat la intrarea în Croația, așa că ne punem iar pe drum.

Cu cca 35 km înainte de granița cu Croația (estimare cf. GPS), becul de la rezervor începe să clipească !. Oops, îmi zic, dar lasă, 35 km se fac imediat, și parcă era o stație de combustibil imediat după graniță. Ajungem la graniță, becul clipea în draci, parcă mai repede, și încep să mă treacă transpirațiile: era coadă de cca 20 minute (15-20 mașini pe fiecare rând). Mă așez la rând și opresc motorul.Serbia_apus_06012012

- De ce ai oprit? mă interpelează imediat Monica, nu mai ai motorină ? Acum 5 km era o stație de alimentare !.

- Mă gândeam să alimentez în Croația, - îi zic gâtuit, având în fața ochilor spectrul împingerii mașinii sau plății depanării către croați.

Serbia_060102012Între timp rândul înaintează, eu mai las un pic loc.

- Hai, hai , pornește, nu rămânem noi aici mă încurajează iar Monica, hai să înaintăm.

Spre norocul meu, următoarele mașini au mers repede, nu am mai oprit motorul, nici nu aveam curaj să ma uit la indicatorul cu combustibil. La ghișeu nu ni se pune nici o întrebare, ni se ștampilează pașapoartele, iar eu fericit mă pregătesc să iau viteză. Transpir brusc din nou: mai aveam coadă și la ghișeele de intrare în Croația ! Cu răbdare, tot cu motorul pornit, fac în 10 minute și coada de la croați; deja eram sigur că vom rămâne în pană și mă înjuram singur în minte cât de colorat puteam. Grănicerul croat ne strigă pe nume să ne compare cu poza din pașapoarte, le ștampilează, și gata, pornesc ușor din nou pe autostradă.

c) Croația

Serbia_Benzin1_06012012Merg la 90km/h, cât de economic pot, și disperarea mea crește când la 5 km de graniță încă nu apăruse nici un semn că ar urma vreo stație de combustibili ! Deja am impresia ca mașina merge cu motorina de pe țeavă, că în rezervor nu mai e nimic. Într-un final semnul salvator: Benzinărie la 3 km ! În ultimul kilometru ridic viteza ca să am inerție să ajung în caz că se oprește motorul, dar intru fără probleme și trag la pompă iar motorul încă merge ! Alimentez cu 48,7 litri, ceea ce înseamnă că mai aveam cca 3,3 litri în rezervor și mulțumesc în minte celui care a proiectat sistemul de avertizări de lipsă combustibil la Opelul meu. Făcusem oricum aproape 900 km cu cei 48 de litri, plătesc cu cardul fără probleme, și, muuuult mai relaxat ne așternem întins pe autostradă, cu 130-140 km/h (restricția în Croația e de 130 km/h)

Croatia_apus_06012012Urmează singura parte pe care aș putea-o numi plictisitoare a drumului, o bucata lungă de cca 280 km de autostradă impecabilă, dreaptă. Ca să ne mai treacă plictisul suntem atenți la toate detaliile; așa observăm că toate ieșirile de pe autostradă au instalații de iluminare, că la 15/20 km, în parcări, așteaptă câte o mașină de depanare auto - pentru a asigura promptitudine în caz de evenimente nefericite. Apoi nu putem să observăm că singurii care mergeau cu mai mult de 150 km/h erau mașini cu număr de Elveția, și nu erau puține ! Practic la fiecare 5-10 minute treceau 2-3 elvețieni gonind tare către nord-vest. Am început să facem bancuri, că probabil vin din Grecia de unde au început să-și cumpere insule.

Încet, încet se lasă seara, și avem parte de un deosebit spectacol de lumini proiectate de soarele din fața noastră pe nori și pe niște munți îndepărtați. Deodată suntem în întuneric, tocmai când ajungem la barierele de plată a autostrăzii dinainte de Zagreb. Ca și în Serbia, plătim fără probleme cu cardul, însă de data asta nu mai îmi cere să bag PIN-ul. Rulăm mai încet pe centura Zagrebului și în cca 30 minute ajungem la parcarea unde se găsește Motel Plitvice. Era 18:20, ora României, făcusem aproape 11h30min din fața blocului până aici.

Croatia_apus1_06012012Motelul este de partea cealaltă a autostrăzii, dar există o pasarelă pietonală închisă care trece peste autostradă. La baza pasarelelor sunt autoserviri cu mâncare. Las fetele la mașină, iau pașapoartele și emailul tipărit cu rezervarea și intru să caut recepția. Nimeresc urcarea treptelor pe pasarelă, unde se simte un miros de muced, rânced, ca pe vremuri la noi în anumite instituții de stat, deși pereții și pe jos arată curat. Ajung de partea cealaltă, jos tot autoservire, nu văd nici un semn către motel. Întreb pe o lucrătoare de la autoservire, și îmi face semn către o zonă din noapte de după parcare. Mă îndrept într-acolo, și într-adevăr, după cca 100m, într-o semiobscuritate, luminat ușor de câteva neoane obosite este intrarea în Motel. Interiorul este larg și plăcut decorat cu multe plante, apă, verdeață. Holul este ca o curte interioară acoperită, iar pe laturi sunt camerele. Mă îndrept către recepția dintr-un colț și încep:

- I have a reservation for this night.

- Yes, 2 adults, one child, right? mă întrerupe receptionera

Îi confirm și îi dau pașapoartele, dar rămân un pic surprins cum de a știut din start cine sunt. Apoi îmi dau seama. Ținând cont de aspectul motelului, probabil sunt singurul care a făcut rezervare în ultimii 2 ani.

Croatia_Plitivice_07012012Primesc imediat cheia de la cameră, și trag o fugă să o văd: o cameră spațioasă, uriașă chiar (cred ca cca 7x8 metri), cu un pat dublu și unul simplu, o baie și ea mare, curat lună peste tot, cald, geamul se deschidea/închidea mai greu, TV-ul avea și CNN; deși se vedea că motelul avusese și zile mai bune, nu era rău de stat nici acum, iar pentru o noapte pentru drumeți obosiți era perfect. Apoi am adus și fetele, Iulia a alergat prin toată camera, a sărit pe paturi, eu am coborât în hol unde aveam acces internet wi-fi și am vorbit prin skype cu tata acasă. Am încropit de o cină din mâncarea pregătită de acasă, și apoi am adormit instant.

Dimineață ne-am trezit nu foarte devreme, deoarece drumul rămas era mai scurt, cca 600 km din care 500 pe autostradă; făcusem deja aproape 1000 km. Am luat micul dejun suedez pe îndelete, am plătit, am dus bagajele, am încălzit mașina și suntem gata de drum. Nici nu ieșim bine de pe centura Zagreb, că ajungem iar la bariere de plată a autostrăzii. Ajung la ghișeu, întind cardul și încep să mă panichez ușor când operatorul începe să gesticuleze: no card, no card, 2 Euro, coins !.  No coins, îi răspund, card ! No no, 2 euro tot face el. Ma enervez, îi arăt ca am numai monede românești el o tot ține cu 2 Euro, apoi când se face coadă după mine, îmi ia cardul, operează, și ridică bariera ! Practic nu vroia să bage cardul pentru numai 2 Euro.  300 metri mai departe ne așezăm la coadă la granița croată cu Slovenia. În jurul nostru plin de mașini cu număr de Zagreb, cu schiuri pe mașină, sau în cutii Thule, cu copii sau nu, probabil toți în drum către zonele de schi din Italia sau Slovenia. Îi invidiez pentru faptul că pot ajunge în jumătate de zi în locuri atât de frumoase pentru schi.

d) Slovenia

DSC00044Aceeași coadă se repetă și la ghișeele Sloveniei (măcar de la anul controalele de aici se simplifică, deoarece Croația va intra în UE în 2013), apoi la prima benzinărie din Slovenia cumpăr vigneta. În total, trecerea graniței Croația-Slovenia și achiziționarea vignetei mi-au luat cam 30 minute - destul de mult după părerea mea. Drumul prin Slovenia trece prin zone foarte frumoase; relieful devine mai deluros, apoi ușor muntos chiar. Deseori drumul este săpat prin creste de deal, se urcă și se coboară la înclinări mai mari ca până aici. Cam la 40-50 km, sunt sugrumări cu camere de luat vederi care verifică existența și valabilitatea vignetei lipite pe parbriz. Dacă nu lipiți vigneta, amenda este ca și atunci când nu a fost cumpărată! Trecem destul de repede pe lângă Ljubljana, lăsăm în dreapta autostrada către Villach - Austria și continuăm pe lângă intrarea de la Postojna. Apoi, ca să evit o eventuală aglomerație în zona Trieste, decid să o iau către Goriția, pe un drum care nu este marcat ca și autostradă, deși este construit exact ca și o autostradă. Pe aici există restricția de viteză de 100 km/h, însă cred că se ajunge mai repede decât prin Trieste. Se pare că alegerea a fost foarte bună, drumul este complet liber, iar înainte de granița cu Italia opresc și fac din nou plinul deoarece prețul motorinei în Italia este mult mai mare ca în Slovenia (1,7 Euro comparativ cu 1,24 Euro în Slovenia, și 1,3 Euro în România).

e) Italia

DSC00050Trecem în Italia fără nici un control, însă partea italiană de drum este în lucru, iar sensul nostru de mers are la dispoziție o singură bandă. Se merge însă pe la 90 km/h în ciuda restricției de 60 km/h, și în curând intrăm pe autostrada A4 Trieste-Veneția, nu înainte de a lua tichet de la bariere. Aglomerația de pe A4 mă face să mă bucur din nou că am evitat Trieste. Iarăși este plin de elvețieni care trag cu viteză mare, însă aici nu prea au unde, ambele benzi sunt destul de aglomerate, se merge pe la 110-130 km/h.

La Portogruaro trec pe autostrada A28, și ajung la plata barierelor. Nehotărât pe la ce ghișeu să o iau, mă iau după Monica și trec pe la unul care era marcat Viacard/Telepass. Bag tichetul într-o fantă, și aud în italiană o voce blondă care îmi spune bună ziua și cât costă. DSC00065Mă uit pe aparatul ăla și nu văd nici o fantă unde să bag cardul să plătesc. Deschid ușa și mă ridic în încercarea de a vedea dacă e cineva în ghișeu să-l întreb ce fac. Vocea blondă îmi spune să nu ies din mașină, și să introduc cardul în fantă ! Mă așez, iau semnele de pe automat la rând, și descopăr că se baga cardul tot unde am băgat și tichetul; imediat cardul este scos, bariera se ridică ! Rămân mască, și încep să rulez pe A28, ce e mult mai liberă. Devin agitat când deodată văđ anunțuri că pe această autostradă trebuie să ai bilet ! Încep să mă gândesc că pe la ghișeul pe unde am intrat se plătea autostrada veche, dar se folosește Telepass pentru cealaltă, iar eu nu aveam card Telepass ! Mă stresez așa vreo 20-30 km, încercând să ghicesc care e amenda pentru intrarea pe autostradă fără tichet, când ajung iar la bariere. Acu-i acu, zic, dacă e de plată, am încurcat-o ! Dacă e de luat bilet, m-am scos ! Mă apropii încet, biletul mă aștepta în fantă! Răsuflu ușurat, și încep să-mi amintesc frânturi de informații cum că A28 a fost construită în parteneriat stat/privat iar partea construită de stat e gratis. Relaxat din nou, parcurgem restul de 20 km, apoi intrăm pe A27 și o luăm către Nord. Înainte de intrarea între munți oprim la o benzinărie pentru o gustare și un espresso adevărat, italian, apoi ne punem iar pe drum.

DSC00054Valea pe care intrăm este îngustă și spectaculoasă. Deja Alpii și unele creste din Dolomiți se ițesc printre văi. Rămân cu gura căscată văzând pe unde și cum au putut să construiască italienii autostradă în munți ! Vreo 5 km, autostrada merge pe viaduct, apoi tunel, apoi iar viaduct, apoi iar tunel - practic nu se așează pe teren decât după aceea. Urcăm destul de zdravăn, trebuie să apăs pedala mai tare pentru a menține viteza, iar în apropiere de Belluno este anunțat vânt în rafale pe panourile electronice din 10 în 10 km. Imediat după Belluno ieșim de pe autostradă - avem mai puțin de 100km până la destinație ! Monica de 20 minute răcorește mașina făcând poze cu geamul deschis în toate părțile (lucru care s-a dovedit un bun exemplu a ce va urma în diminețile următoare). Drumul continuă să treacă prin tunele lungi, (unul de aproape 3 km ! ). Renunț la varianta mai directă prin Selva di Cadore pentru a trece prin Cortina d'Ampezzo, așa că urmez drumul prin Pieve di Cadore. DSC00143Pe unica secțiune cu 2 benzi reușesc să trec de o trupă de croați mocăiți, iar munții ajung tot mai aproape de noi. Brusc, după ce ieșim dintr-un tunel avem zăpadă la marginea drumului ! Urc parcă mai vioi, și nici nu știu când ajung în Cortina d'Ampezzo. Urmez traseul prin pasul Falzarego, și în curând urcăm pieptiș ditamai muntele, serpentină după serpentină. La marginea drumului încep să apară semne cu altitudinea; imediat după 1800 m apare zăpadă și pe drum, trecem și de 1900, 2000. Trecem pasul la 2110 m altitudine, după ce ne-am oprit de 2 ori deoarece o dubă nu reușea să urce și a durat până au tras-o într-o parte ca să-i pună lanțurile. Pe mine m-au ținut cauciucurile de iarnă, și m-am putu mișca fără lanțuri. Sus, în pasul Falzarego, ni se taie respirația de la frumusețea peisajului, în apus; lăsăm drumul către La Villa / Alta Badia în dreapta, și continuăm ultimii 25 km întâi cu o coborâre spectaculoasă prin munte.

DSC00181Aproape chiui de bucurie când văd semnul de intrare în Arabba ! De aici mai am maxim 5 km ! Stomacul îmi dă un ghiont, iar în seara asta nu prea am chef să gătim, așa că vederea unui restaurant cu specific local anunțat mare pe firmă îmi dă o idee: în seara asta sărbătorim sosirea "în stațiune" - așa că mă opresc în Arabba la un bancomat să scot ceva cash (eu am venit pe drum exclusiv cu carduri, nici un Euro cash nu am avut la mine - asta a fost primul lucru din grupa "ce am mai uitat noi să luăm sau să facem"). Rulăm încet, savurând momentul, ultimii 5 km, pe o urcare destul de abruptă, plină de serpentine, și iată Residence Campolongo, GPS-ul aproape ma sperie: "Ați ajuns la destinație" ! Găsesc loc de parcare în față, recepționerul mă aștepta, îmi face copii la pașapoarte și mi le dă înapoi, apoi îmi dă o foaie scrisă în românește (!) cu instrucțiuni despre depozitarea selectivă a gunoiului !DSC00207

Cameră ne încântă pe toți, bucătăria e dotată complet, terasa e imensă și da chiar în față - cu vedere la muntele Sella și către Piz Boe. Schiurile le ducem jos, în camera de depozitare. După ce cărăm toate bagajele, am mers să sărbătorim luând masa la o pizzerie la o pensiune la 200m (chiar lângă instalațiile de transport pe cablu), și printr-o partidă de cărți asortata cu bere, vin, suc și alune la barul Residence Campolongo.

Adorm bântuit de gândul că nu am hotărât încă unde schiem ziua următoare, așa că va trebui să ma trezesc devreme.

Imagini

Ultimele comentarii

  • Primul pas

    gabila 13.11.2013 20:03
    Super!!!!!!
     
  • Zillertal - HinterTux - schiind cu zeii - ian 2011

    Eu 03.07.2011 00:17
    Hei! mi-au placut povestile tale. :)) M
     
  • ANUNȚ - "Back to nature" ep.2 - Valea Albă

    Bogdan Avadanei 23.12.2010 17:01
    He he he, Long time no see !! Da, am început să (re)fac ce îmi place și ce știu (mai corect știam ;-) ...
     
  • ANUNȚ - "Back to nature" ep.2 - Valea Albă

    Andrei Miau 21.12.2010 03:24
    Bravo! I really enjoyed reading it ;) si in plus de asta ma bucur sa vad ca faci ceva ce multi nu mai ...

MOVESCOUNT Button