Weekend

Autentificare

Căutare Smart

Open Panel

Star InactiveStar InactiveStar InactiveStar InactiveStar Inactive
 


20120512_014Scăpat din agitația specifică unor schimbări majore a mediului IT, lucrurile stabilizându-se, au început să-mi fugă gândurile iarăși către munte. Mi-am fixat pe 12 sai 13 mai ca țintă o ieșire și m-am ținut cu dinții de idee. Astfel mă trezesc vineri, 11 mai că am totul aranjat, însă n-am partener și nu știu unde mă duc. Toți colegii au dat-o cotită, cu treabă, cu planificări, etc., Iulia avea concurs la matematică sâmbătă și școala de duminică - evident duminică. Așa că vineri după amiază, cu ceva echipament proaspăt achiziționat (papuci cățărat, rucsac și husă colțari) încerc să mă decid pe unde o iau. Automat mă uit către Bucegi, și iau la rând toate văile rapid accesibile; nu mă hotărăsc pe nimic; tot învârtind harta, încerc să văd dacă mai sunt și alți munți accesibili în cca 2-3 ore de condus - fapt ce mi-ar permite o tură de 1 zi în liniște, mai ales că ziua s-a mărit. Automat privirea mi se scurge către transfăgărășan - până la care pot merge și pe autostradă, apoi ceva drum național, coada lacului Vidraru cu ale ei zeci de serpentine, și încep să ma gândesc oare până unde este accesibil ? Pe site-ul CNADNR este afișat ca dead-end km 104, Piscul Negru. Super, de acolo am cel puțin 3 trasee turistice în creastă, plus cele de la cabana Capra de mai sus, după 5-6 km de marș pe asfalt ! După un calcul sumar al timpilor, mă orientez către traseul Piscul Negru - Lacul/Refugiul Călțun sau alternativa Șaua Paltinului - caz în care aș putea ajunge și la Bâlea. Drumul mi-ar lua 2h45min, iar dacă aș pleca la 06:00 de acasă la 09:00 aș putea începe urcușul. Cu entuziasmul generat de noua țintă fixată, încerc să mai "corup" pe unul sau pe altul fără succes, așa că zarurile au fost aruncate, Făgăraș va fi, solo, traseul exact îl voi stabili la fața locului.


20120512_002Ajuns acasă, după ce o iau pe Iulia de la pian, ieșim în parc, apoi lucrăm ceva matematică (pentru concursul de a 2-a zi) apoi într-un final ajung la momentul mult așteptat - făcutul rucsacului. Un rucsac super -Atta Denali 60, foarte "proaspăt", achiziționat chiar în acea zi cu o reducere zdravănă. Îl populez cu strictul necesar pentru un traseu nou și cu probabilitate mare de zăpadă (coardă, ceva echipament tehnic, colțari, piolet). Oscilez mult dacă să car sau nu schiurile și clăparii cu mine; la Bâlea fiind încă zăpadă, tare mă îmbie ideea de a face ceva ture; plus avantajul de a coborâ partea înzăpezită mult mai repede. Mă las păgubaș când iau clăparii în mână - au cca 2,5 kg fiecare, schiurile sunt de pârtie - grele și ele, eu nu sunt în așa formă bună - așa că până fac rost de echipament ușor de tură, trebuie să renunț la idee. Pun însă bocancii de iarnă în rucsac - întrucât bocancii ușori mi s-au rupt cu cca 1 lună în urmă, voi urca inițial în adidașii de trekking Salomon - iar dacă zăpada e mare, voi trece la bocancii de iarnă. Îndes și 5-6 tricouri, șosete, un polar, hanorac, parazăpezi, lanternă, briceag, 3 sticle de Gatorade, pâine și 2 conserve și într-un final, ajung să dorm.
20120512_007Mă uit cu dușmănie la ceas la 05:20 când începe să sune, dar gândul turei noi mă "activează" urgent. La 06:10 reușesc să mă sui în mașină; fac plinul pe Iuliu Maniu, la 06:30 ies din București cu avânt, pe autostradă! E liber, însă fericirea durează doar 1 oră - autostrada se termină și fac dreapta către Curtea de Argeș pe DN 7C. Trec o cale ferată denivelată rău, apoi mă așez la drum. Remarc specificul local al satelor - după semnul de intrare în localitate, încă cca 1-2 km traversez doar terenuri agricole - loc foooarte bun pentru radare. Mai o cotitură, încă un sat, și, la intrarea în Curtea de Argeș opresc la Petrom de unde mă aprovizionez cu 2 sandvișuri și 2 ciocolate. Traversez la pasul melcului Curtea de Argeș, în spatele unor localnici foarte prudenți, apoi dau să scap pe drum în sus. Însă dacă până aici totuși s-a mers cât de cât vioi, drumul, ca orice drum național românesc care se respectă, devine ulița principală a unor 'nșpe sate înlănțuite. Astfel, dacă nu e vacă, e cal; dacă nu e căruță, e car cu boi; dacă nu e groapă, e plombă sau terasament denivelat; dacă pe acostament nu e mașina lui Vasile venit 500m la vecinul lui Ion, atunci sunt copii la ... chiar la ce? ce fac copii sâmbăta la 08:30 în drumul național ?
20120512_008Din fericire observ Hidrocentrala Vidraru pe stânga, semn că în curând chinurile concentrării pe reacțiile a tot ce mișcă vor fi curmate. Navighez ușor pe lângă Cetatea Poenari și deodată intru în chei - semnalul GSM dispare  iar drumul se strecoară pe lângă stânci și apă, câștigând altitudine viraj cu viraj; trec prin 2 tunele, iar după al treilea mă trezesc direct pe barajul Vidraru. De aici nu mai există trafic de loc, astfel că pot folosi întreaga suprafață a carosabilului pentru viraje și ocolitul gropilor; semnalul GSM apare ocazional, dar pentru intervale scurte. Mai prind câteva porțiuni de asfalt reparat recent, pe care reușesc să măresc ritmul - până aproape îmi vine rău; scăunelul Iuliei se plimbă din portieră în portieră pe bancheta din spate; la un moment dat văd mișcare pe drum: surpriză totală, o căprioară ! Obosită, trece în trap pe lângă mașină de parcă n-ar fi existat; sunt așa de surprins că nu apuc să scot telefonul să-i fac o poză. 200 metri mai sus cât pe ce să lovesc un ciobănesc carpatin care trece brusc drumul mirosind o urmă; oare fugărise căprioara ? Lacul se termină, drumul e mai puțin sinuos și în câteva minute ajung la Piscul Negru, unde fac stânga și parchez în parcarea cabanei Cota 1200.
20120512_010Un angajat somnoros stă pe terasă și mă privește curios. Renunț la ceai când îmi spune cu priviri rugătoare că nu are ceai gata pregătit, și că durează pâna îl face (wtf ?!). Cât ma dezmorțesc ronțăi un sandviș, o ciocolată, apoi iau rucsacul și la deal !  După 100m îmi aduc aminte să fac un stop să-mi pun monitorul cardiac în funcțiune, apoi mă pun serios pe drum. Rămân mască când văd o poieniță plină de brândușe și nu văd că poteca trecea apa în dreapta; 3 minute mai târziu neuronul de veghe trage alarma: nu se mai vede marcajul. Mă întorc și o iau pe drumul bun, mărind pasul cât panta este mică. Intru în pădure, torenții huruie în jurul meu; unul de peste vale își prăvale apa de la înălțime pe o panta mare; lângă, o doborâtură de vânt (inițial am crezut că de avalanșă, dar la cum sunt orientați și rupți arborii, nu e) spune ceva despre forțele naturii dezlănțuite. Poteca iese din pădure și se îndreaptă spre pârâu - de fapt, acum e ditamai torentul, colectând apa din zăpada topită de pe creste. Asta îmi ridică și primele probleme: pietrele pe care se poate trece pârâul în mod normal, sunt acum acoperite de apă; pantofii de trekking pe care îi am, joși, nu țin la apă de acest nivel; iau o cracă lunga de molid de pe jos, pe care o folosesc ca baston, și încep să caut în lungul albiei un loc de trecut; îl găsesc chiar înainte de o stânca mai mare, și cu ceva ajutor de la "baston" reușesc să trec apa fără să mă ud.
20120512_012Poteca intra pieziș în molidiș, atacând aproape pieptiș panta impunătoare; soarele nu mai este așa bine filtrat de jnepeni și parca se adună tot pe capul meu. Regret șapca din mașină, mă mai bag un pic sub jnepeni, mai urc ceva metri; după cca 10 min poteca se separă: cercul albastru merge spre Șaua Paltinului în dreapta sus, triunghi albastru către Lacul Călțun în stânga sus. Mă opresc pentru schimbarea de tricou, iar pe cel ud îl folosesc pe post de șapcă, apărându-mi capul de soare; îmi mențin vechiul obicei de a nu bea apă cât urc, și mă pun iar în mișcare remarcând ce repede am câștigat altitudine; practic după ce am trecut pârâul, urcușul a fost susținut. Un mierloi fluieră parcă la mine: "ce te chinui omule să urci pe jos, ia-ți zborul ca mine, uite ce fain e !".
Poteca mai continuă la fel de abrupt câteva minute bune, apoi se mai înmoaie un pic, însă zgomotul asurzitor care se apropia nu putea însemna decât un singur lucru: voi avea iar de trecut un torent. Odată ajuns la apă, constat că opțiunile sunt infime, adică una: deoarece poteca era mărginită de un desiș de jnepeni atât în susul cât și în josul apei, puteam trece doar prin față; 20120512_019iar bolovanii se scăldau sub cca 10-15 cm de apă rapidă. Analizez scurt traseul optim, stabilesc unde pun picioarele, trag aer în piept și în 3 secunde sunt de partea cealaltă a apei, dar cu picioarele ude de tot, apa șiroind din încălțări. Mormăi diverse prin barbă, și ies dintre jnepeni fix pe o placă de zăpadă răvășită de o avalanșă trecută cu ceva timp înainte de a se întări sub greutatea apei. Tot eram ud, decid să urc fără să mă schimb placa de zăpadă până în circul glaciar următor, unde se vedea un stâlp cu marcajul. Pe crestele ce acum păreau aproape, un nor se aciuiase, obosit probabil să tot zburde în înaltul cerului.
Trec de o mare de brândușe și imediat mai sus de stâlp găsesc în iarbă un bolovan mare, plat, ca o masă la înălțimea fundului meu, și mă cocoțez pe el ca să mă schimb în bocancii de iarnă. Acum soarele e foarte bun, îmi usucă imediat labele picioarelor în timp ce eu storc șosetele scoase. Când să-mi trag primul bocanc pe picior, un țipăt puternic trece înghețat prin mine, amplificat de configurația circului glaciar, blocându-mă pentru câteva secunde. Scrutez orizontul după pasărea ce-l provocase (vreun șoim probabil) dar nu o văd.

20120512_01520120512_016Odată blindat cu "artileria grea", bocancii La Sportiva Nepal Evo GTX fiind proiectați pentru ture de iarnă, continui să urc pe placa de zăpadă, unde bocancii parcă merg singuri. Mă depărtez de potecă ca să câștig altitudine treptat, apoi ajung la urcușul final care scoate untul din mine (de s-ar mai topi ceva "depozite" de pe burtă, ce bine ar fi !). Refugiul Toma Boerescu Călțun apare brusc după muchie, mai aproape decât mă așteptam. Peisajele sunt superbe, norul de mai devreme s-a retras pe o creastă mai sus, parcă făcându-mi loc și mie în paradis. Fac ceva poze, și mă bag în refugiu să mănânc; tot respectul pentru salvamontiștii sibieni, refugiul este curat, fain organizat, și găsești diverse obiecte utile pe care e posibil să fi uitat să le iei cu tine. (linguri de20120512_023 20120512_025plastic si de metal, hârtie igienică, farfurii de plastic, materiale sanitare, etc.). În mod cu totul surpinzător, constat că într-un spot pe lângă refugiu am semnal la telefon! Nu reușesc însă să-mi sun fetele, dar trimit un sms care pleacă cu succes. După ce mă schimb de tricou, pun polarul pe mine și ronțăi un sandviș și o conservă de pește. Cu natura în trezire afară, nu prea-mi vine totuși să stau iar la cutiuță, mi-ajunge Bucureștiul pentru asta. Așa că pun și haina de vânt pe mine și ies afară, unde așez rucsacul în iarbă și mă întind pe el, cu gândul să mă hotărăsc ce fac în continuare. Oboseala acumulată în ultimele săptămâni, completată de culcatul târziu de aseară și efortul de urcare, peste care a venit și masa și burta plină, dublate de susurul apei din lacul Călțun, duduitul torenților din depărtare și adierea vântului, toate astea mă fac să adorm buștean calculând dacă am timp să ajung și pe Negoiu. Mă trezește propriul sforăit, peste cca 25 minute, dar numai pentru a-mi aranja poziția, apoi adorm din nou pentru încă cca 15 min. Deși poate nici acum nu ar fi fost târziu să ajung pe Negoiu ținând cont că se întuneca pe la 21:00, încă somnoros, decid totuși să mă întorc, pentru început e suficientă tura.
20120512_027Trag rucsacul pe mine, mă duc iar pe plăcile de zăpadă, unde cobor într-un mod cum oficial nu este recomandabil - dar este foarte practic odată ce stăpânești bine tehnica: adică pe fund, cu frânare pe pioletul folosit ca o pârghie. Așa că scot pioletul de pe rucsac, testez alunecarea pe o panta mai mică, și apoi îmi dau drumul pe prima pantă - yupieeeee, în 10 minute cobor pe fund succesiv de pe o placă de zăpadă pe alta cât urcasem într-o oră la venire. La început mai încet, las apoi viteză mai mare; fundul îmi îngheață, dar apoi se usucă imediat în bătaia soarelui, atunci când ajung pe iarbă. Încălțările de trekking nu s-au uscat, așa că voi coborâ în continuare pe bocancii de iarnă, un pic mai greu datorită tălpii mai rigide.
Pe un țanc de munte se profilează o capră neagră, e la distanță, îmi dă timp să o pozez dar camera telefonului face ca să apară doar ca un punct pe poză. Cu coada ochiului sesizez o mișcare pe zăpadă în stânga sus, la vreo 300 m distanță; ceva îmi spune ca nu e o piatră, și acel ceva este faptul ca se mișcă orizontal! E un patruped maro-cenușiu, cu coadă vizibilă și la distanța asta, apropiat de zăpadă, deci nu e înalt; estimez că e prea mic pentru lup; vreun râs ?
20120512_03620120512_034Ajuns iar în "marea de brândușe", sunt acum parcă și mai multe: nici nu știu unde să pășesc să nu calc vreuna, sunt și pe potecă, sunt peste tot! Încet încet, le ocolesc și ajung la torentul "udător"; trec ușor, fără să mă mai ud, și mă felicit încă odată pentru alegerea bocancilor. Mă chinui însă pe coborârea abruptă dintre jnepeni, mă mai jenează un pic și glezna afectată de gută, însă bocancii nu mă rod, sunt chiar confortabil în ei; mă mai ajut cu pioletul și cobor constant și sigur. Acum simt nevoia unor bețe telescopice, se pare că picioarele nu mă mai țin ca înainte.
20120512_043Ajung și la primul torent, unde constat că sub soarele de peste zi, și locul de trecere de dimineață e impracticabil; oricum bolovanii sunt orientați defavorabil pentru trecerea din partea asta, nu prea îndrăznesc să sar (sunt cam șubred, nu mi-ar fi ușor), așa că mă învârt ca lupu' căutând o soluție; într-un final, îmi iau inima în dinți și încerc să forțez o trecere; la schimbarea de greutate mă așez greșit, piciorul îmi cade în apă până peste bocanc, apoi îl pun și pe celălalt și asta e, trec repede pe mal; când analizez pagubele, constat cu încântare, că nu m-am udat de loc, parazăpezile și bocancii făcându-și datoria cu brio. Vesel, scăpat și de panta mare, cobor ultimele 10 minute și ajung la mașină pe la 17:30.
Partea mai interesantă e că, întrucât adidașii de trekking nu se uscaseră, a trebuit să conduc în bocanci :) A trebuit să dau scaunul un pic mai în spate ca să stau comod, dar m-am descurcat OK. 20120512_047
Drumul la vale este ceva mai populat, sunt mașini în ambele sensuri, dar fără să mă încurce; mai interesant este că aici drumul este ud, semn că a plouat, însă pe munte am avut numai soare! Durează iarăși o eternitate până ajung la autostradă, însă de acolo într-o oră sunt acasă, la 20:30 povestindu-le fetelor ce fain a fost.
Sper să ma țin de program, și tura următoare să fie 26 mai; mă gândesc tot la Făgăraș, zona Lacul Capra, dar cine știe ce idei mai îmi vin până atunci?




 

Imagini

Ultimele comentarii

  • Primul pas

    gabila 13.11.2013 20:03
    Super!!!!!!
     
  • Zillertal - HinterTux - schiind cu zeii - ian 2011

    Eu 03.07.2011 00:17
    Hei! mi-au placut povestile tale. :)) M
     
  • ANUNȚ - "Back to nature" ep.2 - Valea Albă

    Bogdan Avadanei 23.12.2010 17:01
    He he he, Long time no see !! Da, am început să (re)fac ce îmi place și ce știu (mai corect știam ;-) ...
     
  • ANUNȚ - "Back to nature" ep.2 - Valea Albă

    Andrei Miau 21.12.2010 03:24
    Bravo! I really enjoyed reading it ;) si in plus de asta ma bucur sa vad ca faci ceva ce multi nu mai ...

MOVESCOUNT Button